cine poarta martisoare nu mai e parlit de soare....

O altă sărbătoare ce se leagă de personajele populare Baba Dochia şi Dragobete este Mărţişorul.
Legenda veche de peste 8 milenii spune ca , Dochia era fiica regelui dac Decebal, de care s-ar fi îndragostit Traian , împăratul Romei. Din rodul acestei relaţii ar fi fost Dragobete.
La vârsta maturitaţii Dragobete, se căsătoreşte împotriva voinţei mamei sale cu frumoasa satului. Se spune că Dochia ar fi primit apelativul de Baba datorita comportamentului urâcios pe care l-ar fi adoptat pentru proaspăta noră.
Într-o iarnă geroasă pentru a-şi necăjii nora, Baba Dochia, îi dă acesteia un ghem de lână neagra, să-l spele la râu pâna s-o albi. Nora se conformeză spuselor soacrei şi porneşte spre râu pentru a-şi îndeplinii sarcina. Ajunsă la râu, fata spală ghemul de lână, până mâinile încep a-i sângera. Cuprinsă de spaimă , aceasta începe să plângă, implorând ajutorul divin.
Cuprins de mila fetei, Iisus îi apare fetei, dărunindu-i o floare alb-roşie, cu care o îndeamnă să spele ghemul.Lână se albeşte, iar tânăra nevastă se întoarce fericită acasă la soţ. Acasă, însă nu este primită cu braţele deschise, ci este acuzată de infidelitate, atunci când îi povesteşte Babei Dochia de floarea primită de la Mărţiţor(aşa îi spunea fata Domnului Iisus).
Convinsă că primăvara sosise(datorită florii primite în dar de tânara nevastă), Baba Dochia porneşte la munte cu turma ei de oi.Pe parcursul călătoriei sale aceasta îşi scoate pe rând cele 12 cojoace rămânând fără nici unul. Vremea însă se schimbă, începe să ningă şi să îngheţe. Drept pedeapsă pentru comportamentul răutăcios faţă de nora sa, Baba Dochia , împreună cu oile sale îngheaţă, transformându-se mai apoi în stane de piatră. Ca o mărturie vie a acestei legende, pe muntele Ceahlău putem observa complexul de stânci.


Cum şi când se poartă mărţişoarele?
Mărţisoarele se poartă din prima zi a lunii martie, de la răsăritul soarelui, şi până când se arată semnele de biruinţă ale primăverii: înfloresc florile, copacii şi vin berzele. Mai apoi se leagă de ramura unui copac, pentru a avea tot anul rod bun.
În Moldova şi în Bucovina fetele purtau timp de 12 zile, în piept mone de de aur sau argint legate cu un fir roşu şi un fir alb.
În Dobrogea Mărţişorul era purtat până la venirea berzelor, iar în Banat se spălau cu rouă în dimineaţa zilei de 1 Martie pentru a se căsătorii în anul rsepectiv.În Transilvania, după de s-a purtat timp de 9-12 zile mărţişorul se punea în poartă pentru a ferii casa de duhuri rele, sau la coarnele animalelor pentru a fi ferite de boli.

 Alina Bucatoş
Inspector de specialitate
Centrul Cultural Judeţean Arad

Dragobetele saruta fetele.........

Dragobetele sărută fetele.....

 Dragobetele sau Cap de Primăvară este sărbătoarea dragostei, a primăverii, „varianta ortodoxă ” a sărbătorii catolice Saint Valentine’s Day.
În mitologia română , Dragobetele este nimeni altul decât patronul dragostei, a desfrâului şi a petrecerilor intrând astfel în antiteza cu Valentin ,patronul catolic al dragostei,un om blajin şi bisericos. 
Dragobete , Iorgovan, Dragomir sau Ivan(Ioan), era întruchipat ca fiind un tânăr de o frumuseţe rară, angelică, cu o personalitate îndoielnică datorită caracterului său năvalnic şi cuceritor.Era fiul Dochiei, de care se leagă o altă sărbatore populară importantă ceea a Mărţişorului.
Datorită frumuseţii sale acesta avea obiceiul de a sucii mintea tinerelor fete şi neveste. Pentru faptele sale cu caracter îndoielnic cât şi pentru firea s-a nărăvaşă acesta a cunoscut pedeapsa Fecioarei Maria care la transformat într-o buruiană ce astăzi poartă numele de Năvalnic(de la firea rebelă a tânărului).
De atunci Dragobetele a devenit însă şi sărbătoarea primăverii, a dragostei, ziua când românii considerau de bun augur tocmirea logdonelor şi a nunţilor.
Tradiţii şi obiceiuri au existat nenumărate...multe dintre ele s-au pierdut în negura timpului. Altele însă se mai păstrează cu sfinţenie, cu precădere în lumea satului.
Se spune că de ziua lui Dragobete se împerecheau animale, păsarile cerului, în aceea zi fiind absolut interzisă sacrificarea acestora.
Dragobete era necruţător cu fetele şi tinerele neveste care nu respectau cu sfinţenie sărbătoarea sa, muncind prin casă sau prin grădină. Acestea erau seduse şi ademenite în pădure, unde erau „nevoite” să se lase iubite de tânărul cuceritor.
În lumea satului, ziua lui Dragobete, era o sărbătoare respectată cu sfinţenie. Se spune că cei care nu luau parte la această sărbătoare erau pedepsiţi să îşi mai petreacă încă un an în lipsa sufletului pereche.
În Oltenia şi în Mehedinţi, pentru a fi îndrăgite tot timpul anului fetele şi tinerile neveste, obişnuiau să atingă sau calce pe picior un bărbat din alt sat. Altele strangeau în dimineaţa zilei de 24 februarie ultima zapadă rămasă, pe care o foloseau de-a lungul anului în practici de înfrumuseţare.În lipsa zăpezii se culegea roua de pe frunzele de frag.
Tot de ziua lui Dragobete, se obişnuia culegerea plantelor ce se foloseau în descântece de dragoste şi magie.
Descântece de dragoste din zona Aradului:

Cum mă văd în oglindă
Aşa să îmi văd data mea
Dacă-i în viaţă
Să n-aibă stare, alinare
Până n-o veni 
În vis s-o visez
Aevea să o văz

****************

Cum nu are apa stare
Să n-aibă data alinare
Până n-o venii
La mine aci
La părinţi acasă
Ca să mă peţească

****************

Vestea mi se ducă 
Că-s harnică fată
Şi trebuiesc măritată
Vestea mi se ducă 
De harnică frumoasă 
La X în casă